Tag-Archive for ◊ Cartea de Suflet ◊

11 Dec 2013 Oamenii aceia – Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

 

Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și cel mai mic talent potențial poate erupe ca un vulcan al creației, senzație pe care am mai avut-o doar odată-n viață, pe când eram în molcomul și parfumatul (de livezi de mere pârguite) ținut al Neamțului, lângă Mânastirea cu-același nume și casa memorială Sadoveanu.

Într-o firească urmare a articolului despre cum am ajuns în Elveția Franconă și cum am revenit acolo de-a lungul unui întreg deceniu pentru vacanțe pline de farmec, am să vă vorbesc despre romanul meu „Oamenii aceia – Ultima înhumarela Buttenheim, satul natal al lui Levi Strauss”, apărut sub îngrijirea Editurii „Cartea de Suflet” pe site-ul elefant.ro.

„Cum oare să o fac?” mă tot întrebam până deunăzi. Doar n-am să vă (re)povestesc, cu alte cuvinte ceva mai prozaice, ceea ce am scris deja în carte. Dacă-i pe așa d-apoi mai bine vă îndemn s-o citiți și pace bună.

Deodată, ca prin minune, îngerul meu păzitor (știți voi, acela care-mi eliberează loc de parcare de câte ori ajung la super), vine cu o idee: La urma urmei unde scrie că doar filmele sau clipurile vedetelor cu fițe au dreptul la un „making off” și romanele, poeziile, eseurile, cărțile de suflet, comiterea actului literar care va să zică, nu?

Soarta a hotărât să cadă pe capul meu redactarea primului making off al unui roman din istorie. Ce privilegiu!

„Abra cadabra” („creația ca vorba”  în ebr., un fel de „zis și făcut”)!

Totul a început la vizita mea (nr. 6 sau 7) din 2010 în Elveția Franconă, ocazie cu care am ajuns și la Buttenheim. Primul „obiectiv” vizitat a fost fabrica de bere St. Georgen (pe atunci nu știam că magazia era fosta sinagogă a satului). Apoi am văzut, fără să pot intra, Casa memorială Levi Strauss.

Ce mi-am spus eu, fără prea mare convingere însă: Ce-ar fi să scriu o carte despre acest Levi Strauss, co-inventatorul blugilor?

În următoarea vacanță am trecut iarăși prin satul lui Levi, între o masă copioasă la Helingenstadt și o ședinta foto pe valea Wiesent-ului.

Casa unde s-a născut Levi era de astă dată deschisă, dar, spre surprinderea mea, era aproape goală – nu tu mobilă, nu tu nimic din perioada familiei Strauss. Doar poze și un material tipărit cu povestea vieții sale (a emigrării în special).

Trigger-ul (elementul declanșator) care a pornit totul a fost informația că Levi, două surori și „mutti Rebekka” au fost nevoiți să emigreze după moartea tatălui său tuberculos din cauză că nu mai aveau literalmente ce mânca.

Și eu care credeam că toți evreii germani fuseseră profesori de filosofie…

Revelația asta m-a pocnit serios în moalele capului și m-a îndemnat să citesc despre evreii bavarezi și Franconia secolului XIX, războaiele napolioniene și consecințele lor ș.a.m.d., dar mai ales m-a îndemnat să caut cimitirul israelit din Buttenheim și să-i citesc istoria.

Nimeni nu părea să știe unde e (deși s-a adeverit că se afla la doar o aruncătură de băț de la ieșirea de nord a satului, la fel ca și în ce privește sinagoga – unii se făceau că nu știu nici ce-i aia).

Dar ei nu-mi cunoșteau încăpățânarea de turist „atotvizitator”, chiar și, ba mai ales a locurilor unde nu prea e voie sau nu prea se obișnuiește să se intre (vezi mânăstirile trapiste din Belgia).

Am găsit cimitirul după câteva zig-zaguri printre lanurile de orz, drum care mi-a inspirat debutul romanului:

„Aburii dimineții de duminică, 6 noiembrie 1938, nu se hotărau încă să se lase risipiți, când cei zece bărbați, atât de diferiți și totodată atât de asemănători (în orice caz în ochii vecinilor lor, pentru care vor rămâne pe veci „oamenii aceia”, cu care făceau comerț de cai), porneau pe Seigendorferweg continuând apoi, ghidați de drumeagurile prăfuite, printre lanuri de cereale, către cimitirul israelit de la liziera pădurii, în ceea ce avea să se dovedească a fi ultima înmormântare dela Buttenheim.Înmormântarea marca dispariția ireversibilă a unui om, dar și a unei epoci, a unui mod de viață de acolo și de atunci… de până atunci.”

Vizita asta scurtă, dar foarte intensă din punct de vedere emoțional, a constituit o nouă și de neuitat revelație.

În primul rând am înțeles că ultima inhumare avusese loc acolo în 1938, anul Nopții de Cristal, oribilul pogrom la scară națională, înfâptuit la instigarea național-socialistă, eveniment în urma căruia, cei din urmă evrei din sat au emigrat către Statele Unite și Marea Britanie, punând capăt unei prezențe seculare.

Mai apoi am fost extrem de impresionat de inscripțiile de pe monumentele funerare – epitafuri scrise într-o ebraică identică cu cea vorbită de noi în Israel aici și acum, cât despre conținut, am fost uluit de naivitatea și curățenia sufletească pe care le radiau.

Acești oameni se lăudau cu onestitatea, iubirea de aproape, gustul pentru frumos, cărți și filosofie, cu cât de buni gospodari erau și cât de mult îi ajutaseră pe cei în nevoie. Asta m-a făcut să înțeleg cât de mult contau aceste calități în ochii lor și cum se iluzionau ei, că ele îi vor feri de necazuri.

 

Toate astea însă au trezit în mintea mea o dilemă: ce să scriu eu acum? O biografie romanțată, un fel de western, despre emigrantul Levi Strauss și secolul XIX sau, mai curând, o imaginată de mine ultimă înmormântare în satul său natal din anii ’30 ai secolului XX cu toate implicațiile folosofico-sociale ale situației evreilor de atunci și asemănarea istorică a anumitor evenimente cu situații de acum (din Orientul Mijlociu dar și din estul Europei post-totalitar și nu tocmai).

 

Și de ce mă rog nu le-aș împleti într-o generatoare de interes (speram eu) alternanță a celor două narațiuni, una aproape documentară și celalaltă nu mai puțin istorică dar profitând de toate libertățile permise de ficțiunea romanescă și care-mi va permite o dezbatere la care visez demult între filosofia idealistă (existențialismul acelei epoci) și marxismul de atunci și, poate chiar, de acum nu prea mulți ani, cât și o incursiune în evenimentele acelor ani sumbrii, pe de o parte, dar plini de speranță pentru cei care visau la un cămin național evreiesc în ceea ce avea să devină statul Israel, pe de alta. Totul împănat cu aluzii la actualitate.

Relatându-i gazdei noastre de la Gossweinstein despre vizita la Buttenheimși cele aflate despre comunitatea evreiască de acolo (la Gossweinstein ua existat așa ceva), aceasta ne-a povestit cum bunicul ei a avut relații comerciale (negoț de cai) cu „oamenii aceia” … Ca un fulger în plină zi mi-a luminat această formulă căutările mele disperate după un titlu mai concis decât „ultima înhumare la Buttenheim…”. Atât de bine și conform cu viziunea vecinilor germani despre evreii bavarezi mi-a sunat acest „oamenii aceia” încât l-am adoptat, extinzându-i domeniul către toate  grupările de care intenționam să mă ocup (sioniștii aceia, filosofii aceia, emigranții aceia, „asimilații” aceia, victimile  acelea ale anilor 30 – 40 etc).

Cărți citite și informații de pe net mi-au completat imaginația și au creat o punte a gândurilor îndrăznețe peste timp  și spațiu între Buttenheim și San Francisco, între Tel-Aviv și Tombstone, Paris și Berlin. Cel mai frumos compliment  a fost însă pentru mine când primii cititori ai romanului îmi vorbeau de spusele lui Levi trecând de la citatele exacte la vorbele imaginate de mine fără să mai reușească să le deosebească, validând astfel plauzibilitatea celor din urmă.

E drept că m-am documentat vreo 2 – 3 ani pentru a putea cuprinde în cunoștință de cauză orizontul foarte ambițios  pe care mi l-am propus, dar niciodată nicio cantitate de informație nu s-ar fi putut metamorfoza într-o lume  romanescă fără sejururile mele-n Franconia, fără liniștea sufletească indusă de acele plaiuri de basm dar și fără șocul unor revelații pe care nu le poți trăi și înțelege decât la fața locului. Nu revelații divine ci o îmbibare cu atmosfera franconă, conștientizarea unor evenimente istorice reflectate-n viața de zi cu zi și-n destinele particulare ale unor oameni în carne și oase, ai unora și altora din personajele cărții mele, personaje imaginare și nu tocmai.

Un exemplu ar fi vizita mea la castelul Graffenstein unde urmașii ofițerului care a atentat la viața lui Hitler m-au făcut să înțeleg multe din aspectele, uneori paradoxale, ale acelor vremuri, poziția lor față de nazism, față de revanșa istorică vis-avis de Franța, cum priveau URSS-ul și cât de mult îi apreciază pe aliații americani de atunci și până acum.

Nimic nu e mai relevant decât contactul uman nemijlocit – aveam să-l pun pe Levi să ne spună.

Restul e muncă îndârjită (numai eu știu cât am tras 2 – 3 luni ca să pun la punct un arbore genealogic al familiei lui Levi, urmașilor săi și a familiilor bavarezo-americane cu care s-au încuscrit!

În fine, dar nu mai puțin importantă ba chiar dimpotrivă, este forma: M-am hotărât să las personajele să-și spună cuvântul nestingheriți. Cei de la înmormântare, cei zece bărbați necesari unui minian, reflectă, în viziunea mea, mozaicul de idei ale evreimii dintotdeauna și de peste tot (câți evrei atâtea idei, cum spune titlul unui capitol) dar în același timp unitatea acestui popor, unitatea conferită de valori și idealuri comune cât și de o solidaritate de nezdruncinat. Pe ei i-am imaginat într-un dialog permanent de-a lungul procesiunii funebre din noiembrie 1938, iar istoria lui Levi Strauss i-am lăsat-o lui însuși să o relateze ca din punctul lui de vedere, la persoana îmtâi a unui prezent semnificativ și sugestiv, cred eu.

Suprapunerea ceremoniilor religioase peste timp și spațiu (kadiș-ul și Șema Israel) încununează senzația de unitate, continuitate și perenitate pe care am dorit să le sugerez.

Contrastul, care m-a frapat pe mine, dintre atmosfera pastorală a Buttenheim-ului și tensiunea anilor ’30, cât și cea dintre sărăcia lucie a familiei Strauss la început de secol XIX și statutul de notabilitate națională dobândit de Levi în Statele Unite, vor crea nota de dramatism de care are nevoie orice roman, chiar dacă nu este unul de acțiune, sau tocmai de aceea.

Liniile directoare îmi apăreau clar deja: Pe de o parte unitatea în diversitate a evreilor și a genului uman în general, pe de alta Levi ca exemplu revelator pentru ideea cum că toate fenomenele și evenimentele trebuie analizate și judecate în contextul lor istoric, economic și social, precum și prin prisma răspunderii și „liberului arbitru” ale fiecăruia (în sensul kantian al expresiei). Cu alte cuvinte nu lipsa calităților și a potențialului necesar dobândirii succesului în viață și în afaceri îi făcea pe evreii bavarezi să trăiască în mizerie ci acumularea a secole de discriminare, opresiuni și interdicții, dovadă stând reușita absolută a familiei Strauss pe terenul favorabil pus la dispoziție de echitabila  Lume Nouă.

Peste ani, epoci și mentalități, mă simțeam solidar cu acest Levi Strauss, așa ca între emigranți, burlaci și fiii iubitori ai celor două mame Rebeca.

 

Evident este că, odată scăpată controlului meu strict, ca un copil ajuns la maturitate, cartea își trăiește autonom existența sa literară în simbioză cu reflectarea sa în mintea celui care o citește și absoarbe și în funcție de universul spiritual al acestuia.

Pe unii îi va captiva latura filosofică, pe alții drumul în viață al lui Levi, felul în care a răzbătut de la zero și și-a construit succesul în viață și afaceri. Iată de pildă ce a remarcat editoarea ca fiind foarte semnificativ pentru mesajul transmis de roman (citat din vorbele personajului Levi):

„La firmă nu las pe nimeni să mă lingușească sau să se simtă devalorizat, una e respectul și alta lingușeala, una e să-ți ții rangul și alta aroganța și înfumurarea. Tuturor le acord aceeași atenție și pe toți îi rog să nu-mi spună Domnul Strauss, sau Sir, sau boss sau mai știu eu cum, ci simplu, direct și pe scurt – Levi, într-un spirit de cooperare în muncă și de familiaritate înțeleasă cum se cade. Nu într-un apelativ sau altul constă respectul, ci în aplicarea riguroasă a principiilor instaurate de mine în munca de zi cu zi, în disciplina de producție și de gestiune, în onorarea scrupuloasă a termenelor contractuale, în cultul muncii bine făcute și-a moralei datoriei împlinite, dincolo de remunerația de altfel corectă și, evident, binemeritată.”

Pe alții îi va captiva aspectul istoric și evreiesc și îi va face să mediteze la soarta popoarelor, la națiune și la statul național, la visul sionist și paralelele care pot fi trasate între atmosfera munichoază, „pacifismul” și lașitatea unora și altora din 1938 și situații din zilele noastre.

Sau poate că romanul va inspira idei la care nici măcar autorul său nu s-a gândit, cel puțin nu conștient, și ăsta e tot farmecul acestor creații multi-strat.

O întreagă serie de idei și gânduri mi-au venit pe parcursul redactării însăși, odată documentarea terminată, cum s-ar zice „pofta vine scriind”, mai cu seamă de când am hotărât să nu practic un limbaj eufemistic, după cum am scris chiar în „Cuvântul înainte” despre cei care…

„…se iluzionează că, dacă nu vor mai menționa evenimente din trecut (deja istoric pentru unii, viu, în carnea lor încă, pentru alții, inexistent pentru mult prea mulți), atunci acestea vor înceta să mai influențeze prezentul și nu se vor mai putea repeta.

La fel de mulți, în parte chiar aceiași cred că, dacă nu vom spune lucrurilor pe nume, va fi ca și când acestea nu ar exista, iar problemele prezentului vor dispărea de la sine ca un vis urât.”

O mare plăcere mi-au făcut remarcile la adresa cărții venite de la un bun prieten cu care am împărțit cândva bune și rele în Romănia tinereților noastre, e vorba de domnul Dan Bordea, care îmi scrie printre altele, confirmându-mi că intenția mea de a prezenta lucrurile așa cum le văd cu sinceritate nedisimulată mi-a reușit:

„Cartea ta te reprezintă așa cum ești, așa cum te mai știam și cum nu te mai știu după atâția ani în care ai mers pe drumuri pe care nu le mai cunosc.
Totuși introspecția, analiza lipsită de prejudecăți și căutarea de a fora spre miezul, pe care nu îl găsim totdeauna, a ramas aceiași.”

Toate aceste aspecte remarcate de mine cât și de cei care mi-au citit cartea (și multe altele care nu au mai avut ecou aici) nu au fost lesne de integrat și de prezentat într-o formă coerentă, nici prea concisă dar nici prea stufoasă, cât să nu plictisească dar nici să nu lase o senzație de lipsă, de aici și hotărârea de a alterna cele două perioade descrise (secolul XIX și odiseea lui Levi Strauss cu imaginara ultimă înhumare dela Buttenheim), dar, fără lipsă de modestie, cred că am reușit, că doar, așa cum îmi spuse „maman” Rebeca (a mea nu a lui Levi): „…ești scriitor sau ce mama dracului?”

Odată sosit momentul să mă arunc în vâltoarea publică, am apelat la editura „Cartea de suflet” și la super zâna ei șefă (a sectorului suflete, cum ar spune Paul Everac), Alina Grozea, căreia i-am propus proiectul editării romanului meu.

Cel mai bine însă a rezumat Alina însăși, cu aplombul și exactitudinea unei profesioniste, aceste momente, gândurile mele cât și ale ei, atunci când mi-a acceptat publicarea cărții:

„Când autorul, Adrian I. Anghelescu, a propus acest proiect ne-a spus cu o oarecare sfială: “Nu știu dacă e o carte de suflet…”
Ba e! O carte despre un suflet mare – Levi Strauss – creatorul celebrilor nădragi din care fiecare avem cel putin o pereche! O carte despre călătoria celebrului inventator al blugilor catre Lumea Noua, despre cum e să răzbesti prin propriile forțe, cu armele talentului și cinstei, o carte despre “problema evreiască” abordată fără patimă, ci doar cu infinită ințelepciune, cu respect pentru om și pentru istorie.
O carte care se citește și recitește cu sufletul la gura. O găsiti exclusiv in format e-book, aici:
http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/oamenii-aceia-ultima-inhumare-la-buttenheim-satul-lui-levi-strauss-215628.html

Nu mai e nimic de adăugat, exceptând, poate, „Lectură plăcută!”

 

Those People – The making off (the English version)

Franconian Forest is an enchanting land one of those places in which the lowest potential talent can erupt like a volcano of creation, feeling that I had only once in my lifetime, when I was at the Neamt Monastery and Sadoveanu’s memorial house, in the northern Moldavia.
In a natural continuantion to my last article about how I came to Franconian Switzerland and how I came back there for glamorous holidays over an entire decade, I will tell you about my novel “Those people – the last burial in Buttenheim, Levi Strauss’ native village” released under the care of “Book of the Soul” Publishing House on the “www.elefant.ro” site.

“How could I do that?” I wondered until recently. Only I have to (re) telling, in more prosaic words, which I’ve already written in the book. If so then I urge you to better read the novel it self and that’s it.

Suddenly, like magic, my guardian angel (you know, the one who get me a free place whenever I reach a supermarket parking), comes up with an idea: After all who says that only movies or celebrities with fancy clips are entitled to a “making off” and novels, poems, essays, soul books, the literary approach don’t?
Fate decided to fall on me to draw the first making off of a novel in history. What a privilege!

“Abra Cadabra”! ( “creation that comes true as said” in Hebrew, a kind of “said and done” ).

It began at my visit (no. 6 or 7) of2010 inFranconian Switzerland, during which we visited Buttenheim. The first “goal” was St. Georgen Brewery. Then I saw, without being able to enter, Levi Strauss Birth House.

What I told to my self, but without much conviction: How abot writing a book about Levi Strauss, the blue jeans co-inventor?
The next holiday I went again to the village of Levi, after a good meal at Helingenstadt and a photo shooting on the Wiesent Valley.
This time the Levi birth house was open, but to my surprise, it is a building almost empty – no furniture, no nothing from the Strauss family time. Only pictures and a printed story of Levi Strauss’ life (especially about his emigration).

The trigger, that started it all, was the information that Levi, two sisters and his “Mutti Rebekka” were forced to emigrate, after his father died of tuberculosis, because they were starving.
And I was the one who thought that all German Jews were professors of philosophy…

This revelation really hit me and urged me to read about Bavarian Jews, Franconian nineteenth century wars and their consequences and especially prompted me to look the Jewish Buttenheim cemetery and to read about its history.

Nobody seemed to know where it is (although it is located just a stone’s throw from the north exit of the village, as well as the synagogue – some people did not even know what that means).
But they do not know the stubbornness tourist I am, especially in places where it is not allowed or not too much customary to enter (see Trappist monasteries in Belgium).
I found the cemetery after a few zigzags through fields of barley, road whitch inspired my novel debut:

“Fumes of the Sunday morning, November 6, 1938, not yet decided to leave scattered, when the ten men, so different and so similar at the same time (in any case in the eyes of their neighbors, who will remain forever “those people” with whome thay trade horses) started to walk on the Seigendorferweg and then continued guided by dusty small paths among fields of grain, to the Israelite cemetery at the edge of the forest, in what would prove to be the last Jewish burial in Buttenheim. That burial brand irreversible disappearance of a man, but also of an era, of a way of life from there and since then… until then.”

This short but very emotionally intense visit, was a new and unforgettable revelation.

First of all I understand that the last burial took place there in 1938, the Crystal Night year, horrible nationwide pogrom, done at the instigation of National Socialists, after which, the last ones Hebrews of the village emigrated to theUnited StatesandGreat Britain, ending a centurys-old presence there.

Then I was extremely impressed by the inscriptions on tombstones – epitaphs written in now days Hebrew, identical to that spoken by us in Israelhere and now, as for content, I was amazed by the naivety and cleanliness of mind that they radiate.
These people were praising the honesty, neighbor love, the taste for beauty, books and philosophy, how good householders were theirs loveones and how much they had helped those in need. All that made ​​me realize how much these qualities mattered in their eyes as they deluded that they will stay out of trouble thanks to that.

However, it woked up in my mind a dilemma: what I shell write about in the end? A romanticized biography, a kind of western, about immigrant Levi Strauss and the nineteenth century or a imaginated by me last burial in his native village in the ’30s of XX century with all the folosofical and social implications of the situation of that time German Jews and all the historical similarity of certain events with our time situations (in the Middle East and the post-totalitarian eastern Europe and beyond).

And why not to combine the two in a generating interest ( I hope ) alternation of narratives, one almost documentary one and the other no less historic but taking advantage of all the freedoms allowed by the novelistic fiction which will allow me to realise an old dream, a debate between the idealist philosophy (existentialism of that time) and the Marxism and, perhaps, from not too many years ago, and an insight into the events of those gloomy years, on the one hand, but full of hope for those who dreamed of a Jewish national home in what was to become the State of Israel, on the other. All streaky with allusions to our times.

By recounting to our host from Gossweinstein about the Buttenheim visit and those learned by me about the Jewish community there (at Gossweinstei there was such a thing), she told me how her grandfather had trade relations (horses trade) with “those people ” … Like a flash in broad daylight lit me this formula and my desperate search for a way more concise to title my novel instead than “last burial in Buttenheim …” came to an end. So well and according to the German neighbors’ views about Bavarian Jews sound to me this “Those people” that I adopted and extended it to all the groups I intended to deal with (those Zionists, those philosophers, those migrants, those “assimilated” ones, those victims of the 30’s – 40’s, etc.).

Read books and net information complemented my imagination and created a daring thoughts bridge across time and space between Buttenheim and San Francisco, between Tel- Aviv and Tombstone, Paris and Berlin. The nicest compliment I received was when my first novel readers were commented Levi ‘s words from exact quotations in the same why as those imagineted by me without succeeding to distinguish between them, thus validating the plausibility of the latter ones.
It is true that I have researched about 2 or 3 years to knowingly include very ambitious horizon that I have proposed to my readers, but any amount of information could not metamorphose into a novelistic world without my stays in Franconia, without the peace of mind induced by these fairy lands and also without the shock of the revelations whitch you can not live and understand than onsite. No divine revelation but a soaking in the Franconian atmosphere, awareness of historical events reflected in everyday life and in particular destinies of flesh and blood people or of some of my book imaginary characters.

An example could be my visit to the Graffenstein castle where descendants of the officer who attempt to murder Hitler made ​​me understand many aspects, sometimes paradoxical, of that time, their position on Nazism, on historical revenge vis- avis France, how they looked USSRand how much he appreciates the American allies from then until now.

Nothing is more relevant than direct human contact – I had to put into Levi’s character mouth.

The rest is hard work (It took me 2 – 3 months only to bring up a family tree of Levi, his descendants and the Bavarian- American families that had affinity with!

Last but not least, quite the contrary, it is the form: I’ve decided to let the characters speak up freely by them selfs. The participants at the burial, the ten men required for a minyan, reflect in my vision, the mosaic of ideas of the Jewry from always and everywhere (How many jews as many ideas, such as a chapter title says) but, at the same time, reflect this nation unity, whitch is conferred by common values ​​and ideals and an unbreakable solidarity.

I imagined them in a permanent dialogue over the burial procession, from November 1938, aa for the history of Levi Strauss I left it to itself to narrate like from his point of view, at the first person of present tense – significant and meaningful, I think.

Finally overlapping religious ceremonies over time and space (the Kadish and Shema Israel) epitomizes the feeling of unity, continuity and permanence that I wanted to suggest.

The contrast, that struck me, between the Buttenheim’s pastoral atmosphere and the tension of ’30s and that between the Strauss family’s abject poverty at the beggining of the nineteenth century and the acquired status of national notability of Levi in the United States will create the dramatic note needed by any novel, even if it is not one of action, and precisely because that.

The novel’s guidelines appeared already clear to me: On the one hand, the Jewish (and the human race in general) unity in diversity and on the other hand Levi as a revealing example for the idea that all phenomena and events must be analyzed and judged in their historical, economic and social context and in terms of individual responsibility and “free will” (in the Kantian meaning of the word).

In other words not the lack of qualities and potential to acquire success in life and business was making Bavarian Jews to live in misery but the accumulation of centuries of discrimination, oppression and prohibitions, absolute proof of that beeing the Strauss family success based on the equitable conditions provided by the “New World”.

Beyond the years, ages and mentalities, I felt solidarity with this Levi Strauss, such as between migrants, bachelors and loving sons of both “mutty Rebekka”.

It is obvious that, once out of my strict control, as a mature child, my book lives its autonomous literary existence in symbiosis with its reflection in the mind of those who read and absorb it and accondingly to their spiritual universe.

Some will be captivated by the book’s philosophical side, anothers by the destiny of Levi, the way he break through from scratch and has built his success in life and business. Here it is, for example, noted by  the editor as a very significant message of the novel, a quote from Levi’s character words:

“At the company I don’t let anyone to flatter me or to feel devalued, one ting is the respect and another the flattery, one is to keep your rank and another the arrogance or conceit. I pay equal attention to anybody and I ask all of them not to call me Mr. Strauss or Sir or boss or anything like, but simple, direct and short – Levi, in a spirit of cooperation in work and familiarity properly understood.

Not in an appelation or another the respect consists, but in the rigorous application of my principles of daily work and management discipline, scrupulous honoring contractual deadlines, well done work and the moral of the accomplished duty, beyond the right and obviously well-deserved remuneration.”

Others will be captivate by the historical and Jewish aspects and the debate will make them ponder the fate of peoples, nations and national states, the Zionist dream and the parallels whitch could be drawn between Munich treaty atmosphere , the “pacifism ” and cowardice of some from 1938 and the situation nowadays.

Or maybe the novel will inspire ideas that even its author did not think, at least not consciously, and that ‘s the beauty of these multi-layered creations.

A whole range of ideas and thoughts came over me during the writing itself, as they say “appetite comes with writing”, especially since I decided not to practice euphemistic language, as I have written in the

“Foreword” about those who …

” … delude themselves that if they do not mention events of the past (already history for some, still living in their flesh for others, nonexistent for too many) then those events will cease to influence the present and will not be repeated.

As many, in part even the same, believe that if we don’t call a spade a spade it will be as if certain things did not exist, and the problems will go away from their selves like a bad dream.”

 

A greit pleasure made me the ​​remarks about the book whitch came from a good friend of mine with whom I shared good and bad in Romaniaonce in our youth, it’s Mr. Dan Bordea who write me, among other things:

“Your book represents you as you are, as I know you, and how I don’t know you after all these years in whitch you went on roads I do not know anymore.

However insight, unbiased analysis and looking to drill to the core, we do not always find it, remained the same.”

All these aspects noted by myself and by those who have read my novel (and many other aspects of the book which have not echoed here) have not been easy to integrate and presented in a coherent, neither too concise but nor too bushy, neither boring but nor leaving a missing feeling, hence the decision to alternate the two periods described (XIX century and Levi Strauss imaginary odyssey with the last burial at Buttenheim in 1938). And, with no lack of modesty, I think I did that just, as said “maman” Rebekah (mine not his Levi’s): “… you’re a writer, or what the hell?”

Once the time has come to throw myself in public whirl, I approached the “Book of  soul” publishing and her fairy super boss (“sector souls head” like Paul Everac would say), Alina Grozea, to whom I proposed the project to edit my novel.

The best summary of the project proposal development was made by Alina herself with poise and accuracy of a professional:

“When the author, Adrian I. Anghelescu proposed us his project he told us with some shyness: “I do not know if it is a book of soul…”

Yes it is! A book about a great soul – Levi Strauss – creator of the famous breeches each of us has at least one pair! A book about the famous blue jeans inventor journey to the New World, about what it’s like break through in life by your own with the weapons of the talent and honesty, a book about “The Jewish question” approached dispassionately, but with infinite wisdom, with respect to man and history.

A book to be read and reread blown. It can be found exclusively in e-book format here:

http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/oamenii-aceia-ultima-inhumare-la-buttenheim-satul-lui-levi-strauss-215628.html

There’s nothing to add , except perhaps “Enjoyable reading!”