28 Mar 2021 Un detectiv foarte particular

 

Primul episod, dintr-o adevărată sagă polițistă, a apărut sub semnătura mea în 2019 la Editura Libris din Brașov la recomandarea doamnei Claudia Motea, un fel de înger păzitor… din păcate nu doar al meu, deși dacă ar fi după mine aș închide-o în al nouălea cer numai și numai pentru mine.

Romanul se numește „Un amant ca-n filme” și poate fi comandat, ca și „Oamenii aceia”, pe care vi l-am prezentat într-un articol anterior, on-line pe site-ul „Libris.ro”, ieftin și rapid ajungând în câteva zile doar până la domiciliul cititorului sau prin intermediul unor librării cum ar fi Șt. O. Iosif din Brașov sau Cărturești (Magheru) din București:

https://www.libris.ro/un-amant-ca-n-filme-adrian-i-anghelescu-LIB978-606-029-096-4–p11033285.html

Una dintre primele mele cititoare, doamna Madalina Ghiu (director editorial 2005-2016 la Cartea Romaneasca si coordonator colectii literatura romana la Polirom incepand cu 1/1/2017) îmi scria:

Am citit cu plăcere și curiozitate romanul dumneavoastră. Construit cu ingeniozitate și umor, mi-a amintit de maeștrii romanului polițist, Chandler sau Hammett. Cu un stil ludic – cu rolul de a atenua realitățile lumii de azi – romanul are toate șansele să devina un succes.

 

 

Eroii romanului sunt dr. Yvan Kashiah, consoarta sa Israela (zisă Isa) și binențeles un detectiv particular mai ceva decât în filme, un anume Sergiu Brad, Mitică get beget, precum și o serie întreagă de oameni și locuri.
Acțiunea se desfășoară în Israel, dar avem parte și de incursiuni la București cât și într-o sumedenie de țări ale Europei occidentale.
Sergiu Brad, devenit prin ebraizare Oren, nepreamaiavând de-ales, după pensionarea din poliția israeliană, deoarece ratase cu „îndemânarea-i” caracteristică toate interviurile de angajare, a deschis un birou de anchete, devenind detectiv particular, cu gândul la eroii admirați de el, copilandru fiind, în serialele TV ale anilor 1960 – 70.
Primul său client a fost domnișoara Irina Kashiah, o abia ieșită din adolescență cu rochița ei sadic de trasparentă-n lumina amurgului, rugându-l să-i găsească tatăl, dispărut fără urmă cu iahtul pe mare împreună cu cei doi copii pe care-i avea de la a doua, poate chiar a treia sau a nu știe de fapt nimeni câta nevastă, ca să nu mai pomenim de nenumăratele amante pe care le înșirase ca mărgelele pe-o ață de-a lungul existenței sale.
Și această presupus ultimă doamnă Kashiah, deși nu era în documentele de navigație ale ambarcațiunii, dispăruse ca înghițită de valuri sau de pământ, odată cu soțul și copiii lor.
În cadrul investigațiilor sale, Sergiu Oren dă și peste un jurnal intim al Isei din care se poate înțelege ce fel de relații existau în cuplul Kashiah și ce poamă era domnul doctor.
Iată un fragment edificator:
Ce aflu, de s-a prabușit bolta cerească peste mine? Și încă datorită cui? A amărâtului de Reghev – un tip sărac și urât ca naiba cu o nevastă pe măsură – proastă de dă în gropi. Nenorociții dreacu’!
Domnișoara care-l ajută la tratamente pe Yvan mi-a povestit cum Reghev și nu mai știu cum, a pătruns cu o falcă în cer și alta-n pământ și cu cuțitul în mână, era să zic între dinți, ca în filmele cu Winnetou, peste ei în cabinet.
De fapt, cum aveam să înțeleg mai târziu, omul se gândise inițial doar să-i găurească un cauciuc mașinii lui Yvan, dar nereușind nici măcar atâta lucru, în disperare de cauză, a intrat în cabinet, ignorând țipetele asistentei – și ea o altă «victimă» a farmecului personal al domnului doctor. Clasic, nu? Cum clasică a fost metoda cu care mi-a relatat ea cele întâmplate pentru a face pilula mai puțin amară.
E vorba de «metoda saunei», care începe cu o abureală, adicătelea ce băiat bun e Yvan, bla, bla, bla și sfârșește ca o baie de aer polar cu vestea care-mi va îngheața sângele-n vene și anume pe ce scară largă mă înșală drăgălașul de el…
Odată intrat «cu hotărâre» in camera de consultații, Reghev se prezintă cu o simplitate dezarmantă și foarte mult umor involuntar drept «bărbatul amantei dumitale», crezând, în naivitatea lui de prostovan cu diplomă, că e singura.
Sărmanul!
Yvan, luat prin surprindere și fără să se gândească prea mult, întrebă cu un firesc care ar putea face din oricine un criminal: «Care dintre ele?», de parcă dialogul ar fi fost rupt dintr-o piesă de bulevard.
Reghev simțea că înnebunește cu creierii invadați de tot sângele pe care-l avea și, nemaiținând cont de nimeni și nimic dă să bage cuțitul în imprudentul «colecționar» de dame, strigând în acelaș timp să-i lase nevasta în pace… «Că altfel?» îl întrebă Yvan făcându-i față cu calm și cu o evidentă experiență în materie de soți încornorați.
Descumpănit, «căpriorul» nostru renunță la a mai tăia gâtul oponentului său și se rezumă doar la a-l amenința că o va face, dacă acesta nu îi va cere acum, pe loc, doamnei Reghev, lui Fifi, cum o numea el, să întrerupă orice legătură amoroasă.
Formând, în același timp, cu o nebănuită de nimeni dexteritate, numărul de telefon de acasă, Reghev întinde de-o potrivă receptorul și cuțitul către Yvan ca un fel de ultimatum între babuini.
Dar ce să vezi? «Surprise sur prise»! Cine intră în cabinet (chiar ca la teatru)? Amanta în cauză, onorabila Fifi (Yvan îi spunea Fofo) în persoană, care, nici una nici două, îl ia la palme pe nefericitul de bărbată-su.
El nici măcar nu mai avea vreo legătură cu realitatea și încerca cu obstinență să-i vorbească nevesti-sii la telefon, ca și când îi era imposibil să o înfrunte ochi în ochi.
Nici Yvan nu era mult mai puțin uluit. Dovadă că s-a repezit, într-un elan de solidaritate masculină, pe care eu nu am înțeles-o niciodată nici să mă tai, să-l scoată pe Reghev din ghearele femelei dezlănțuite.
Ar fi de râs, dacă nu aș fi băgată până peste cap și eu în haznaua asta împuțită, pe care-o credeam cel mai parfumat loc din lume.
Plouă cu Soare pe strada mea – râd și plâng în același timp… Dar mă pregătesc și de represalii… cu gheață-n suflet.

După 13 ani de cercetări, cu-adevărat ca-n filme, detectivul nostru ajunge la o ipoteză insolită care ar explica misterul, dar nu mai apucă să o verifice, ancheta fiind oprită-n loc de un eveniment istoric. Istoric pentru un observator obiectiv, particular și tragic pentru cine l-a trăit în miezul său și pe propria-i piele, ca Sergiu Oren.

Iată cum prezintă doamna Cristina Toma de la Radio București FM romanul acesta, pe care îl definește ca fiind „o carte polițistă ieșită din tipare”:
O carte, scrie dânsa, pe care nu ar trebui să o lăsăți necitită, mai ales dacă vă plac romanele polițiste este ”Un amant ca în filme sau geometria paralelelor concurente” scris Adrian I. Anghelescu și apărut la editura Libris.
Povestea îl are drept personaj pe Sergiu Oren (Brad), polițist din Tel Aviv, proaspăt ieșit la pensie și devenit detectiv particular. Acesta se născuse la București și păstrase umorul specific locuitorilor orașului lui Bucur – indiferent de etnia, religia sau starea lor materială – dar și multe amintiri. De altfel povestirile lui picante, mai mult sau mai puțin adevărate, erau gustate din plin de colegi indiferent dacă se născuseră în Israel sau veniseră acolo din alte țări. Așa că toți au regretat ieșirea lui la pensie și l-au rugat să îi mai viziteze. Dar Oren era mai preocupat de deschiderea biroului său de detectiv particular, gândindu-se că de acum îl vor aștepta cazuri de-a dreptul amuzante cu cliente frumoase și geloase ce doreau să dovedească sau măcar să verifice fidelitatea soților sau a iubiților și care erau dispuse să plătească oricât pentru asta.
Biroul este în fine deschis într-un cartier al Tel-Avivului iar prima clientă este o domnișoară foarte frumoasă Irina care dorește să reclame dispariția mamei ei, a soțului acesteia Yvan și a celor doi copii al lor care trebuiau să înceapă grădinița. Aceștia plecaseră într-o excursie pe mare cu un iaht și nu mai dăduseră nici un semn de viață. Irina, Ira pentru prieteni, precizase că soțul mamei ei era medic ce practica o medicină alternativă.
Pentru că era vorba de o dispariție, Oren își vizitează și fostul coleg din poliție Mishka. Acesta știa de caz dar totul părea că se împotmolise. Aveau jurnalul soției lui Yvan, Israela – zisă Isa – scris însă în limba română. Și ea se născuse la București si se mutase cu familia în Israel când era o adolescentă. De-a lungul timpului frumusețea ei o ajutase să își găsească un soț cu o stare materială bună, să îți facă și o familie dar nu îi adusese dragostea la care visase și casa frumoasă cu mobilă prețioasă devenise pentru ea o adevărată colivie de aur. Lăsase totul în urmă și se căsătorise cu cel de-al doilea soț pe care îl crezuse iubirea vieții ei, dar care avea să devină și el o mare dezamăgire.
Jurnalul Isei, care spune povestea unei femei frumoase și nefericite, amestecat cu amintirile despre copilăria și tinerețea bucurestană a detectivului redau ca într-un mozaic imaginea unei epoci dar și evoluția unor mentalități. Pe parcursul cărții firele povesții par a se încurca și mai tare și nimic nu este așa cum se așteaptă cititorul. Cartea lui Adrian Anghelescu ne amintește într-o oarecare măsură, totuși de cărțile lui Dror Mishani dar și de romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu.
Cu toate aceste nu respectă nici unul dintre clișeele pe care le mai găsim în astfel de cărți, ceea ce îi dă un aer de prospețime, ceea ce vă va face să nu o lăsați din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.

Seria, începută de „Un amant ca-n filme sau geometria paralelelor concurente” va continua cu romanle „Arta sărutului sau Mica Rusie verde” și „Arta perfecțiunii sau Umbre pe zidurile de sânge”, pe care le definitivez acum în vederea publicării și pe care le voi prezenta și aici pe blog la timpul cuvenit.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Leave a Reply » Log in